A journey through Africa (II)

• The Sheltering Sky (1990) – Bernardo Bertolucci

Am revazut filmul de curand, il tot dau pe DD tv (l-am recunoscut in timp ce zapam); si mi-am reamintit ca este unul din cele mai bune filme pe care le-am vazut vreodata.

Suntem dupa cel de-al doilea razboi mondial, haladuind prin Sahara alaturi de 3 intelectuali – Port, Kit si Tunner. Personaje care timp de 138 de minute fac lucruri de neinteles, dar pe care simtim ca le-am putea face si noi. E un film care se simte, nu unul care sa se judece. Si lucrul acesta iti vine foarte usor datorita felului in care e construit, ca o visare neintrerupta.

Un cuplu care incearca sa-si refaca relatia; oameni marcati de absurdul vremurilor in care traiesc, care pornesc intr-o calatorie initiatica; sunt turisti care fug in cautarea unei aventuri, ignoranti fata de pericolele cutezantei lor, chiar nepasatori.

Dezradacinare; plutire sub cerul care pare ca protejeaza. Alienare. Picioarele nu mai ating de mult timp pamantul. De aceea filmul nu se numeste “Desertul Sahara”, ci “The Sheltering Sky” (alta denumire este Un ceai in Sahara). Se vor mai trezi vreodata? Sau oare ei traiesc cu adevarat?

Prilej de meditatie:

Because we don’t know when we will die, we get to think of life as an inexhaustible well, yet everything happens only a certain number of times, and a very small number, really. How many more times will you remember a certain afternoon of your childhood, some afternoon that’s so deeply a part of your being that you can’t even conceive of your life without it? Perhaps four or five times more, perhaps not even that. How many more times will you watch the full moon rise? Perhaps twenty. And yet it all seems limitless.

(naratorul, jucat de autorul cartii cu acelasi nume, Paul Bowles)

A glimpse of Port’s irony (played by John Malkovich):

Kit has days when everything in the world is merely a sign for something else. A white Mercedes can’t just simply be a white Mercedes. It must have a secret meaning about the whole of life. Everything is an omen. Nothing can just be what it is.

Trailerul, stricat de voice-over:

In afara de Police, povestea asta i-a mai inspirat si pe cei de la King Crimson. Just listen to “Walking on air”:

• Hotel Rwanda (2004) – Terry George

Departe de razboaiele europenilor, acolo unde orgoliul national mai traieste, lipsa de toleranta e hranita de frustrari istorice, ura chiar, privind ocuparea teritoriilor.

Pot descrie o rafuiala intre 2 caini care intra unul pe teritoriul celuilalt; dar oamenii nu latra, ei se descarca cu arme (dupa vechiul nostru model), ei au memorie si toate nedreptatile le resimt perpetuu, mocnind undeva in subconstient; au nevoie doar de un lider care sa le uneasca nemultumirea; cum a fost Hitler, care a reunit toti germanii care au vrut sa stearga rusinea nationala de dupa primul razboi mondial.

Un film bazat pe o poveste adevarata atat de complicata si, in acelasi timp, atat de emotionanta este greu de realizat, dar n-are cum sa nu iasa bine daca regizorul se documenteaza cum trebuie si nu cade in capcana de a lua partea cuiva.

Gata cu romantismul, treziti-va si vedeti care e realitatea; apoi mergeti sa luati cina (cum intuieste foarte bine un fotoreporter atitudinea occidentalilor):

I am glad that you have shot this footage and that the world will see it. It is the only way we have a chance that people might intervene.
Yeah and if no one intervenes, is it still a good thing to show?
How can they not intervene when they witness such atrocities?
I think if people see this footage, they’ll say “oh my God that’s horrible”, and then go on eating their dinners.

Nu mai este vorba de oameni veniti “in vizita” in Africa, in centrul filmului sunt locuitorii din Rwanda. L-am vazut de ceva vreme, nu-mi mai amintesc foarte bine si nu sunt documentata in legatura cu problema populatiei autohtone de-acolo. Cred ca aduce putin cu conflictele arabo-israeliene. Iar faptul ca Occidentul inchide ochii atunci cand nu-i convine sa intervina nu mai e o surpriza pentru nimeni; si ca atunci cand are un anumit interes (petrol, de exemplu) poate inventa ca scuza dezarmarea unei forte nucleare periculoase – cum a fost cazul Irakului, caz pe care l-au motivat si cu bunavointa noastra democratica.

Parerile sunt mereu impartite, insa eu cred ca pacea asigurata prin interventia unei forte straine nu este pace adevarata; tarile trebuie sa-si faca singure bucataria, mai ales daca este vorba de acest gen de conflicte regionale; de aceea, de multe ori, e perfect justificabil faptul ca alte puteri ezita sa se bage in treburile altora; istoria ne-a demonstrat de multe ori ca au dreptate in a sovai, caci populatiile “linistite” prin aparitia unui salvator din afara au devenit mult mai susceptibile dupa.

• The Constant Gardener (2005) – Fernando Meirelles

Africa in zilele noastre; un scenariu care nu e neaparat o fictiune; teoria conspiratiei, intr-o maniera romantica – doar avem cuplul Ralph Fiennes (pe care il consider senzual si in Harry Potter, unde-l interpreteaza pe Cap de Mort)-Rachel Weisz (o actrita care, atunci cand nu trebuie sa fie frumoasa, este mult mai atragatoare).

Tipul activistului care lupta pentru drepturile omului, reactionand deci la stimuli cum e filmul “Hotel Rwanda”, si tipul celui cu capul in nori… care aminteste de un conte maghiar hoinarind prin Sahara, dar care este nevoit sa se trezeasca precum Kit din “The Sheltering Sky”, fiind zdruncinat de concretul pe care l-a omis:

We can’t involve ourselves in their lives, Tessa.
Why.
Be reasonable. There are millions of people, they all need help. It’s what the agencies are here for.
Yeah, but these are three people that WE can help.

Things that you did not know about God:

Only God knows everything. He works for Mossad.

Adam was God’s first draft – He got it right with Eve.

The end.

*Filmele sunt aranjate in ordinea cronologica a actiunii lor, nu in cea in care au fost turnate.