Oare Dumnezeu este comunist?

“Everything Marx told us about communism was false. But it turns out that everything he told us about capitalism was true.”

Comunismul este o utopie. A ramas in istorie ca o pata neagra si plina de putregai tocmai din acest motiv: pentru ca nu poate fi pus in practica; nu de om, in orice caz. Cum nici Karl Marx n-a prevazut, puterea ajungea, pana la urma, la prea putini oameni, daca nu chiar in mana unuia singur.

Democratia ne promite egalitate, in sensul ca institutiile statului sunt obligate sa ne trateze la fel, indiferent de rasa, sex, religie sau statut social. De multe ori, nici macar asta nu se intampla in Romania.

Dar nu lipsurile de la acest capitol – unde se pot adauga si discriminarile subtile de la nivelul relatiilor in societate, lipsa sperantei de a rezolva orice fara PCR (pile, cunostinte, relatii) – sunt cauza profunda a frustrarii cotidiene care ne face sa ne simtim spectatori in propria viata, extraterestri veniti in vizita pe Pamant.

Ci faptul ca Dumnezeu pare-a fi un copil curios din cale-afara ce se joaca SIMS cu noi pe calculator si vrea sa stie care e scriptul jocului, cum reactioneaza personajele puse in situatii extreme, aberante, penibile, de necrezut. Testeaza softul uman; neinduplecat si lipsit de compasiune, ca si cum ar tine sa descopere limitele unei masinarii.

Regimul comunist ne obliga sa fim toti la fel, impersonali ca rotitele unui mecanism, chiar daca aveam rezultate sau aptitudini diferite. Munca era valoarea suprema. Un om ar trebui sa fie rasplatit pentru bunavointa de a munci, vrednicia lui, si nu pentru ce obtinea, produs ce depindea de forte pe care noi nu le putem controla: inzestrarea intelectuala, de exemplu, datorata si banilor pe care parintii, nealesi de individ, ii investesc in educatia odraslei; si baftei de a nu se fi nascut retardat.

Capitalismul ne ofera libertatea de a ne valorifica avantajele de orice natura, avantaje pentru care putem foarte bine sa nu avem niciun merit. Leaganul oportunistilor. Promoveaza utilitatea muncii, eficienta in productie, deci progresul; progresul care calca pe cadavre si salveaza alte cadavre, oameni care n-ar supravietui, probabil, daca legea selectiei naturale s-ar aplica la fel de implacabil ca pana sa fie aproape abolita de medicina.

Daca in comunism mediocritatea si-a gasit alinare, iar genialitatea a fost infranata, in capitalism toti pornim intr-o cursa a leilor, printr-un labirint de ambitii care ne uratesc sau, fara sa ne dam seama, ne fura bunul cel mai de pret: placerea de a trai; iar startul nu-l luam dupa bunul nostru plac, in conditiile alese de noi; suntem lasati de izbeliste, la mila norocului. Si ce miza mai exista, cum sa mai alergi, daca altii au primit un avans atat de mare? Niciodata nu-i vei putea ajunge; sansa altora este ghinionul tau.

Suntem barbari cuceriti de popoare civilizate, educati, pusi apoi sa ne mancam intre noi, organizati in asa fel incat sa scoatem tot ceea ce-i mai bun din noi, cu orice pret si cu un scop… foarte departe de fiinta noastra intima; sa obtinem performanta; chiar daca din trupul plin de viata al umanitatii ramane, in final, doar cenusa.

Si ma gandesc… raiul e o utopie: ce regim politic domneste acolo? Sta oare Marx si Engels de-a dreapta si de-a stanga Tatalui, care, Atotputernic fiind, a reusit sa rezolve BUG-urile din joc, cum ar fi faptul ca inegalitatea e ereditara si cauzeaza nemultumiri, drame si tragedii personale? Comunismul a daramat biserici, dar fericiti cei saraci cu duhul, nu intelectualii, care scurma mereu in imaginea de cristal a Cauzei Originare. Deci este Dumnezeu un Stalin mai ceresc (caci mai uman nu pot zice) sau un Ceausescu mai altruist cu locuitorii raiului?